luni, 23 mai 2011

Pauză

Acest blog va lua, începând de azi, o pauză de cel puţin o lună. 
Mulţumesc celor care s-au implicat în acest "proiect"!
Ne citim curând! :D

duminică, 22 mai 2011

Re:Regizoreală



Toată lumea se uită la filme, nu? Unele ne plac, în unele am vrea să trăim, unele ne schimba viaţa, altele.... nu. Aşa că...

Pentru săptămâna asta aş vrea să fii regizor. :D
Alege-ţi un film şi imaginează-ţi alt final. Fă-l să fie cum ai vrea tu să fie! Aş dori să concepi asta în vreo jumătate de pagină – o pagină. [ca bonus, dacă crezi că nu i se mai potriveşte titlul original, dă-i altul, dacă vrei]

Aşa că...

Dorian Gray

Locul în care se petrece acţiunea este Londra, iar ambianţa pare destul de rece, plină de mânie, egoism şi trădare. Lordul Henry îl ademeneşte pe Dorian să îşi schimbe percepţiile faţă de viaţa pe care a avut-o până în momentul respectiv şi ca un copil, atât de naiv, reuşeşte să facă un pact cu diavolul şi anume să rămână mereu tânăr şi perfect.Acest lucru se întâmplă când în peisaj intră pictorul Basil Hallward; fascinat de frumuseţea şi inocenţa evidentă de pe chipul lui Dorian, pictează portretul acestuia.
Dorian pus în faţa operei lui Basil îşi spune că ar face orice, dar mai ales că şi-ar vinde sufletul, doar ca el să rămână mereu tânăr, iar portretul să îmbătrânească în locul lui. Pe măsură ce timpul trece, tabloul absoarbe aspectele fizice(cicatrici, tăieturi, părul cărunt) care ar trebui să ducă la îmbătrânirea lui Dorian Gray, dar şi partea interioară, aspectele negative şi întunecate ale lui.
Forţat să fugă din Londra din cauza faptelor lui reprobabile, Dorian Gray se întoarce în oraş după 25 de ani de absenţă arătând tot atât de proaspăt ca atunci când a plecat, însă tabloul monstruos, încuiat în pod, îi trădează adevărata vârstă şi adevărata conştiinţă.
În final, văzând că nu mai poate schimba nimic, Dorian Gray se sinucide, iar lângă el tabloul revine la forma iniţială.
I-aş fi dat o notă de optimism filmului şi o şansă personajului principal.Nu l-aş fi pedepsit pe Dorina Gray cu aceeaşi monedă cu care a făcut-o el.L-aş fi lăsat să trăiască o viaţă nouă, iar după încă câţiva ani ar fi murit de bătrâneţe, meditând la parcursul său.

By Gia


A Walk to Remember

Landon şi prietenii lui sunt cei mai cool băieţi dintr-un liceu din Beaufort. Jamie e opusul lor, nimic nu pare cool la ea. E fiica preotului şi poartă haine largi care îi ascund formele. Când o farsă a lui Landon se termină prost, directorul liceului îl obligă să joace în piesa şcolii, activitate în care e implicată şi Jamie. Petrecând tot mai mult timp alături de ea, băiatul descoperă, după un timp... că s-a îndrăgostit! Landon este nevoit să renunţe la prietenii să, dându-şi seama că nu mai pare si aibă nimic în comun cu ei. Acesta începe să petreaca mult timp cu Jamie. La un momentdat a aflat că ea are leucemie şi începe să îi împlinească toate visurile.
In final ea moare, iar acesta ajunge la o Universitate faimoasă, la Medicină.

Eu m-am gândit să nu o las să moară, vindecându-se miraculos. După ani de zile să aibă împreună o un băiat care, la rândul lui, când va ajunge la liceu, să fie pus în situaţia lui Jamie : el să fie un « tocilar » de care ajunge să se îndrăgostească cea mai « cool » tipă din liceu şi.... istoria să se repete ! :D

Iar, ca titlu schimbat m-am gândit la : Circles

By Criss

luni, 16 mai 2011

Regizoreală


Toată lumea se uită la filme, nu? Unele ne plac, în unele am vrea să trăim, unele ne schimba viaţa, altele.... nu. Aşa că...

Pentru săptămâna asta aş vrea să fii regizor. :D
Alege-ţi un film şi imaginează-ţi alt final. Fă-l să fie cum ai vrea tu să fie! Aş dori să concepi asta în vreo jumătate de pagină – o pagină. [ca bonus, dacă crezi că nu i se mai potriveşte titlul original, dă-i altul, dacă vrei J]

Baftă!

duminică, 15 mai 2011

Re:Corelaţii

Uneori, în loc să spunem ceva,  mai bine arătăm ce avem de spus. Poate e mai uşor. Aşa că..

Pentru săptămâna asta aş vrea să îţi iei 3 din cele 7 cuvinte de la Definiţii [sau, dacă ai răspuns la provocare, din cele 10 cuvinte] şi să cauţi o fotografie care să definească perfect, din punctul tău de vedere, acel concept!  

Aşa că...
Iubire

Cuplu

Familie
By Monica R.
 
 Iertare
 
Familie
 
Siguranţă
 By Gia
Natură
Speranţă
Echilibru
By Criss

luni, 9 mai 2011

Corelaţii


Uneori, în loc să spunem ceva,  mai bine arătăm ce avem de spus. Poate e mai uşor. Aşa că..

Pentru săptămâna asta aş vrea să îţi iei 3 din cele 7 cuvinte de la Definiţii [sau, dacă ai răspuns la provocare, din cele 10 cuvinte] şi să cauţi o fotografie care să definească perfect, din punctul tău de vedere, acel concept!  

Mulţumesc!

duminică, 8 mai 2011

Re:Definiţii

 Cuvinte, cuvinte şi iar cuvinte... de multe ori folosim unele cuvinte fără a realiza, cu adevărat, ce înseamna. Aşa că...

În provocarea de azi voi aşeza 7 cuvinte pe care vreau să le treci prin propria prismă, iar apoi să încerci să le defineşti:

1.Iubire
2.Iertare
3.Suflet
4.Siguranţă
5.Cuplu
6.Prietenie
7.Familie

Iar acum aş dori să mai adaugi 3 cuvinte care sunt importante pentru tine, pe care le foloseşti regulat, dar nu te-ai prea gândit să le atingi esenţa. [te rog să le şi defineşti. Merci!]

Aşa că...

1.Iubire- orice formă de afecţiune care izvorăşte din interior, orice zâmbet fără un motiv anume adresat cuiva, blândeţe, devotament. Iubirea  înseamnă acceptare, iubirea este eliberare de condiţii, de judecăţi. Iubirea e libertate, e una din căile ce duc spre fericire.
  
2.Iertare- cea mai la îndemână formă prin care îţi poţi demonstra puterea spirituală. Înseamnă evoluţie, înseamnă conştiinţă şi cunoştinţă de sine. Unul din cele mai nobile simţăminte.

3.Suflet- lăcaşul sfânt din interiorul fiecăruia. Este miezul de spirit, legătura cu Originea şi cu Ordinea Primordială. Sufletul este existenţă, cele două sunt indivizibile.

4.Siguranţă- calm, zâmbet, pace. Singuranţa este echilibru, este lipsa cuvintelor inutile, lipsa gesturilor inutile. Armonie. Sentimentul datorită căruia te poţi bucura de prezent.

5.Cuplu- împlinirea. Yin şi Yang, pereche, completare. Este dorinţă,  pasiune, culoare, parfum, este fericire.

6.Prietenie- unul din cele mai de preţ daruri de care se poate bucura omul. Prietenia reprezintă armonie, integrare. Este sprijin, este farmec, bucurie, devotament şi generozitate.

7.Familie- legături. Ataşament. Origine. Când ştii că aparţii undeva, când te bucuri că te întorci Acasă. Căldura, legătura cu care te naşti şi cu care mori. Este singura care există independent de tine.

8. Muzica- forţa de expresie. E vibraţie,  stare  de spirit. Este terapie, salvare, evadare. Învioarare, trezire la realitate, este forma pe care o ia sentimentul din tine.

9. Dumnezeu Eşti tu, sunt eu, este pretutindeni. Reprezintă totul, fără să poată fi exprimat în cuvinte. Dumnezeu este explicaţia existenţei mele, Spiritul, Creatorul, este punctul de referinţă pe parcursul vieţii.

10. Carte- Evadare. Este universul în care poţi găsi pacea, perfecţiunea. Reprezintă izvor de idealuri, e inspiraţie. Este informaţie, calea spre desăvârşire, e cultură, e existenţă, istorie.  

By Ash

1.Iubirea e totul.Îmi dă speranţă, îmi dă putere.Atunci când iubesc ştiu că fac pe cineva fericit, iar atunci când sunt iubită mă simt împăcată, împlinită, fericită.

2.Mi se pare  greu să ierţi pe cineva, dar nu imposibil.Oricât de mult ar fi greşit şi oricât de mult te-ar fi rănit, sunt oameni în viaţa fiecăruia care merită o a doua şansă.

3.Omul e alcătuit din trup şi suflet.O latură fizică şi una mai presus de puterea ştiinţei, care nu e palpabilă.

4.Siguranţa îmi lipseşte de obicei.Oamenii nu-mi oferă siguranţă.

5.O legătură spirituală.Două trupuri într-un suflet.

6.Prietenia este un schimb în care dai şi primeşti pentru a menţine flacăra.Un univers construit de indivizi care împart aceleaşi idei.

7.Familia e acolo unde te simţi acasă, în siguranţă, ocrotit.

8.Moartea e o trecere într-o altă dimensiune, un nou început

9.Bucuria este o stare de bine pe care mi-o oferă cei din jur.

10.Amintirile ne conturează viaţa.Ele sunt tot ce ne rămâne în urma unor experienţe.

By Gia

1.Iubire- singurul sentiment existent! Datorită intensităţii sale s-au format celelalte sentimente care au primit diferite nume ca Bucurie, Împlinire până la Tristeţe, Ură, Indiferenţă. Acestea din urmă reprezintă lipsa din ce în ce mai pronunţată a Iubirii, până la absenţa ei!

2.Iertare- împăcare. Acceptarea defectelor celorlalţi. Acceptarea calităţilor lor. Empatie!

3.Suflet- esenţă, Fiinţă, existenţă. Un citat spunea că: “Suntem suflete cu trup, nu trupuri cu suflet!”

4.Siguranţă- cea fizică e mult mai lejeră şi mai uşor de îndurat decât siguranţa de sine care te macină pe zi ce trece, te face să crezi că eşti nimic!

5.Cuplu- armonie, încredere, dualitate topită în unitate prin Iubire. Speranţă dusă mai departe, înţelegere, acceptare.

6.Prietenie- Iubire necondiţionată, ajutor, încredere, respect, reciprocitate, perfecţiunea oglindită în defecte. Alternanţa între plus şi minus, între “azi DA, mâine NU.” Echilibru!

7.Familie- alegerea pe care ne-o facem fiecare înainte de naştere. Locul unde ajungem pentru a putea creşte spiritual sau pentru a învăţa unele lucruri fără de care nu putem urca următoarea treaptă.

8.Natura- e mama, e izvorul vieţii, e oglinda lui Dumnezeu pe care omul încearcă să o strâmbe, să o incline după bunul său plac.

9.Echilibru- e viaţă. Pentru mine e o lege ce nu ar trebui niciodată încălcată! E cărarea de mijloc (a lui Buddha). E perfecţiunea Universului!

10.Imaginaţia- oaza din deşert. E evadare din cotidian, e lacul în care te afunzi fără să te îneci. Libertate de decizie, joc, seriozitate, culoare, muzică şi versuri!

By Criss

luni, 2 mai 2011

Definiţii


Cuvinte, cuvinte şi iar cuvinte... de multe ori folosim unele cuvinte fără a realiza, cu adevărat, ce înseamna. Aşa că...

În provocarea de azi voi aşeza 7 cuvinte pe care vreau să le treci prin propria prismă, iar apoi să încerci să le defineşti:

1.Iubire
2.Iertare
3.Suflet
4.Siguranţă
5.Cuplu
6.Prietenie
7.Familie

Iar acum aş dori să mai adaugi 3 cuvinte care sunt importante pentru tine, pe care le foloseşti regulat, dar nu te-ai prea gândit să le atingi esenţa. [te rog să le şi defineşti. Merci!]

duminică, 1 mai 2011

Re:Puterea cuvintelor

Lumea asta în care trăim e legată foarte tare de cuvinte, iar o „concentraţie” mai mare de cuvinte [înţelepte, de obicei] formează un citat. Aşa că...
 
Azi te provoc la comentarii... comentarii aduse asupra unor citate:
  1. „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.” – Mahatma Gandhi
  2. „Frumuseţea lucrurilor există în mintea celui care le admiră.” – David Hume
  3. „Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru.” – Paulo Coelho
 
Şi să fie ceva mai aşa, îţi propun să îţi aduci şi tu două citate preferate şi să le comentezi. 
 
 Aşa că:

1."Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume"-Mahatma Gandhi
Schimbarea vine din interior, de la fiecare din noi, nu trebuie să aşteptăm acea schimbare din afară şi ,foarte interesant, ni se sugerează să FIM schimbarea, mult mai important decât să realizăm schimbarea.
2. "Frumuseţea lucrurilor există în mintea celui care le admiră."-David Hume
Eu cred ca lumea, lucrurile doar SUNT  şi noi suntem cei care le vedem frumoase sau urâte, bune sau rele.Cea care emite judecăţi de valoare este mintea.Totul e în mintea noastră, ideea este cum reuşim să stăpânim acest intrument extrem de folositor, mintea şi să nu-o lasăm să ne conducă ea pe noi.

3."Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu e destul să privim în jurul nostru."-Paulo Coelho
Parerea mea este ca pentru a-l întâlni pe D-zeu trebuie să privim în interiorul nostru, Divinitatea este in fiecare din noi şi se revarsă din interior spre exterior...iubirea este în noi.

Citatele care mă definesc:
1. "Nu căuta calea spre fericire, fericirea este calea." Budha
Nu doar scopul în sine este important ci drumul până la el, mersul pe CALE îţi aduce deplina fericire. Doar citind tone de cărţi nu e suficient, să TRĂIEŞTI fiecare moment, să experimentezi este ideea. Pentru mine nu doar priveliştea minunată din vârful muntelui este importantă, ci mai degraba urcuşul poate uneori greu cu renunţările lui sau minunăţiile întâlnite în cale, fiecare clipă traită mergând pe acel drum sunt esenţa.Asta se potriveşte cu Eminescu :" Şi trăieşte, chinuieşte/ Şi de toate pătimeşte/ Ş-ai s-auzi cum iarba creşte."

2."Voi judecaţi după înfăţişare.Eu nu judec pe nimeni" Ioan 8:15
A fi mândru, orgolios, a judeca pe ceilalţi, a pune etichete sunt cele mai importante greşeli pe care le fac oamenii...Să-i accepţi pe cei din jurul tău aşa cum sunt, să te accepţi pe tine, să nu-i judeci, să nu te judeci, să iubeşti necondiţionat sunt, în concepţie mea, soluţia. Căci judecata vine de la minte, iar iubirea de la inimă.

3. "Sunt cea mai importantă persoană din viaţa mea."( anonim)
     Sună egoist, dar nu este, în concepţia mea...dacă fiecare dintre noi ne-am ocupa în primul rând de dorinţele şi aspiraţiile noastre şi am lăsa şi celuilalt deplina libertatea de a face la fel, nu ar mai exista frustrări, neîmpliniri, ataşamente exagerate, iluzii sau dezamăgiri...Până la urmă avem fiecare dintre noi un drum de urmat, lecţiile noastre de învăţat, ne naştem şi murim singuri şi nu putem merge unul pe drumul celuilalt. Scopul fiecăruia este desăvârşirea lui, a Sinelui propriu şi nu a celuilalt, până la urmă.
 

By Monica R.


1.Cred că acest citat face referire la puterea exemplului.Totul porneşte de la fiecare-n parte, iar prin schimbarea, încercarea pe care ne-o însuşim, reuşim inevitabil, să le arătăm celor din jur ce aşteptări avem.Oricum, cred că noi înşine suntem singurii asupra cărora avem putere.Cu "lumea" e relativă problema.

2."Frumuseţea" este privită şi înţeleasă în mod diferit de fiecare individ.Sunt lucruri, sentimente, trăiri individuale, percepute în mod diferit, în funcţie de persoană, interese, experienţe...

3.Citind fraza, mi-am amintit de povestea acelui om, care aşteptându-şi prietenul a intrat pentru 5 minute într-o biserică unde şi-a găsit un alt foarte bun prieten, pe Dumnezeu.Totuşi pentru a găsi divinitatea e deajuns să ne iubim aproapele, să-i respectăm pe cei de lângă noi, natura, întreg universul.La tot pasul  găsim creaţia, amprenta Lui.

Citate preferate:
1."Cunoaşte-te pe tine însuţi." – Socrate
Oricât de egoist ar suna, cineva mi-a spus că la mine trebuie să mă gândesc în primul rând, iar cunoaşterea face parte din viaţă.Interpretare pur obiectivă şi autocunoaşterea ar trebui să facă parte din viaţa noastră.

2."Prietenii rămân prieteni. Cei care nu rămân... înseamnă că n-au fost." - Ada Milea
Prietenia se defineşte in timp şi spaţiu.

By Gia

1. “Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume.”
Din punctul meu de vedere, atâta timp cât TU nu faci ceva pentru schimbare, nu cred că ai dreptul să critici/judeci/nedreptăţeşti/batjocoreşti chiar, pe cei care nu se schimbă aşa cum vrei tu sa fie. Şi vis-a-vis de lume, Ea e formată, compusa din indivizi, până la urmă, iar dacă din aceştia doar câţiva s-ar schimba, tind să cred că ceilalţi ar putea fi capabili să vadă beneficiile în a FI altfel!

2. „Frumuseţea lucrurilor există în mintea celui care le admiră.”
Tind să cred că, deocamdată, mintea ne „formează” ochiul. Acum mă gândesc la un câmp întins. Dacă ducem câteva persoane în mijlocul acelui câmp, unii ar vedea în asta un mijloc de a-şi încărca bateriile, alţii ar vedea doar insectele şi animalele care e posibil să le transmită boli iar alţii, poate, vor vedea doar un simplu câmp. Aşa că depinde de fiecare cum învăţăm să vedem, să apreciem şi să înţelegem lucrurile. Abia atunci când vom vedea lucrurile cu Inima, vom observa câtă frumuseţe zace în fiecare obiect, fenomen sau persoană care ne înconjoară!
3. „Ca să-l întâlnim pe Dumnezeu, e destul să privim în jurul nostru.”
Dumnezeu, din câte am putut eu observa, se află în tot. Revin la întrebarea: cu ce fel de ochi privim în jurul nostru? Ca să-l vedem pe Dumnezeu în tot şi toate, trebuie să Vedem esenţa lucrurilor, interiorul, sufletul!

Citatele aduse de mine:
1. „Iubeşte! Şi în rest, poţi să faci ce vrei.” – Sf. Augustin
Aici e vorba despre cel mai puternic sentiment existent! E Darul primit de fiecare Om la naştere. De aceea fiecare foloseşte acest Dar după bunul lui plac (aici, liberul arbitru îşi face simţită prezenţa). Dacă faci un lucru fără Iubire, acesta nu va dura mult.
Atunci când iubeşti, nu poţi fi negativist, nu te poţi gândi la fapte groaznice, nu există minusuri. Atunci când Iubeşti, vezi partea plină a paharului în orice.

2. „Omul strică lucrurile mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea.” – Mahatma Gandhi
De obicei, când vorbeşti, nu eşti atent la ceilalţi, eşti atent la ce şi cum spui. Atunci când taci, eşti atent atât la tine, cât şi la ceilalţi. Câteodată e mult mai bine să te cufunzi în linişte, decât să îţi consumi energia, să risipeşti vorbe sau să desacralizezi cuvinte! Poporul roman are câteva proverbe frumoase şi interesante, cel puţin: Vorba multă, sărăcia omului! sau Dacă tăceai, filosof rămâneai!

By Criss