duminică, 27 martie 2011

Re:Scris în stele

"Nu mă pricep" la zodii.Astrologia nu e tocmai domeniul meu, dar aş putea aşterne câteva cuvinte despre săgetător.Consider că ultima zodie de foc, săgetătorul, mă reprezintă.Săgetătorul este un fixist, un personaj căruia trebuie să-i iasă perfect rolul de zi cu zi, iar atunci când nu e totul pe placul lui, sau când nu are dreptate, îi vine greu să accepte lucrurile.Se supără uşor, dar îi trece repede.Ţine cont de detalii şi l-aş putea numi romantic incurabil.Poate tocmai asocierea lui cu Cupidon este o explicaţie, însă simbolul reprezintă în acelaşi timp şi omul şi centaurul.Săgetătorul aparţine atât umanului, cât şi naturii ... un adevărat luptător.
  
By Gia
   
Când te gândeşti la o balanţă te gândeşti la cântărire, măsurare, comparare poate. Eu, când zic Balanţă zic echilibru. Pace şi iubire, respect şi prietenie, raţiune şi sentiment, cerere şi răsplată care stau, fiecare pe câte un taler. Partea neutră care susţine talerele este nativul născut sub acest semn. Doar el poate oferi armonia tânjită de o Balanţă. Acesta sunt (sau încerc să fiu) eu.
Dar, uneori pot cântări în subiectivitate. „Trăiesc, dar las şi pe altul să trăiască”, aşa stă scris undeva, sub semnul Omega. Uneori tind spre perfecţiune cu toate că ştiu că e foarte greu spre imposibil de atins acum şi aici. Aşa că, rămân la Pace şi Echilibru. Deocamdată îmi e de ajuns.
   
By Criss

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu